RomanianEnglish

Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), organizație reprezentativă pentru activitatea de construcții civile, industriale, edilitare, drumuri si poduri, autostrazi, constructii rezidentiale, proiectare si arhitectura, instalații sanitare și electrice. FPSC este federația care se implică activ și susține interesele societăților din construcții. Federatia FPSC contribuie la îmbunătățirea legislației aplicabile domeniului, Federația Patronatelor Societăților din Construcții - FPSC participă la dialogul social, în grupuri de lucru, consultări, dezbateri.Federația Patronatelor Societăților din Construcții realizează schimburi de informații și experiență între membrii săi. FPSC dezvoltă relații și parteneriate profesionale naționale / internaționale și organizează / participă la evenimente de interes pentru constructori.


"Orice putere este slabă dacă nu este unită"

Image
Discursul Primului Ministru, Ludovic Orban
Gala "Star Construct 2019", partea I-a
Gala "Star Construct 2019", partea a II-a
A doua ediție a Galei “STAR CONSTRUCT”, organizată de Federația noastră, a avut loc în data de 4 decembrie 2019 în sala Grand Ballroom a hotelului JW Marriott din București.

Interesul pentru eveniment a depășit, din nou, capacitatea sălii, cei 365 de participanți bucurându-se de atmosfera festivă, de scurte prezentări, de meniul și selecția de băuturi, programul artistic și tombola serii, dar mai ales de socializare cu colegi de breaslă.

Gala Star Construct a fost onorată de prezența domnului prim- ministru Ludovic Orban, a domnului Ion Ștefan, ministru la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a altor reprezentanți ai Guvernului. În discursul său domnul prim- ministru a precizat că, în ciuda faptului că nu susține salariul minim diferențiat, pentru sectorul construcții va fi menținut salariul minim stabilit prin OUG 114/2018, de 3000 lei/lună, ca și facilitățile fiscale aferente. Mesajul distinsului nostru oaspete a arătat că Guvernul cunoaște situația grea a mediului privat și există toată deschiderea pentru a sprijini investițiile.

În cadrul Galei au fost acordate 15 trofee Star Construct firmelor care s-au evidențiat în domeniul lor de activitate, în umrătoarele categorii:
- Austrotherm Com SRL – Categoria producători- distribuitori de sisteme izolante
- Avitech Co SRL- Categoria instalații și automatizări
- Barrier SRL -Categoria producători de tâmplărie termoizolantă
- Bog’Art SRL- Firma anului
- Brenneka Install SRL- Categoria infrastructură edilitară
- Construcții Erbașu SA – Categoria sector rezidențial
- Deme Macarale SRL- Categoria distribuitori de echipamente și utilaje pentru
construcții
- Eky Sam SRL- Categoria infrastructură
- Helinick SRL – pentru Tehnologie performantă
- Mairon Galați SA- Categoria distribuitori de produse metalice pentru construcții
- PAB Romania SRL – Categoria producători de structuri metalice pentru construcții
- Tancrad SRL- Categoria infrastructură
- Terra Gaz Construct SRL - Categoria sector nerezidențial
- TIAB SA – pentru 70 de ani de activitate
- Valcon Roofs SRL – Categoria restaurări de monumente istorice.

Totodată, au fost înmânate diplome către:  Revista Arena Construcțiilor –cea mai completă sursă de informații pentru sectorul construcții, City Insurance SA-partener în găsirea soluțiilor eficiente de asigurare pentru construcții, Federația Generală a Sindicatelor Familia- pentru colaborare ca partener social, Sixense Romania SRL- pentru domeniul monitorizării construcțiilor, Manisa Construct SRL – pentru lucrări de restaurare și conservare monumente istorice, Procema SA – distribuitor de produse metalice pentru construcții, Romstal Impex SRL – distribuitor de materiale pentru construcții.

Muzica și programul artistic au fost asigurate de Zeen Art și formația Holograf, iar tombola serii a fost oferită de brand-ul de modă masculină Consiglieri, iar pentru doamne, de brand-ul românesc Nissa.

Fiecare invitat a primit un cadou surpriză, personalizat cu siglele sponsorilor platinum: Avitech Co SRL, Brenneka Install SRL, Concelex SRL, Construcții Erbașu SA, PAB Romania SRL, Terra Gaz Construct SRL.

A fost o seară specială, care nu ar fi putut avea strălucirea pe care a avut-o fără partenerii noștri, fără participanții și invitații cărora le mulțumim și pe această cale și îi așteptăm să ne rămână aproape și la evenimentele viitoare.

Federația Patronatelor Societăților
din Construcții

Str. Alexandrina nr. 20-22
Bloc C4, Et. 2, Sector 1, București

Telefon:  (+4) 0753 039 138
              (+4) 0722 222 481
              (+4) 0751 054 501

E-mail: office@federatiaconstructorilor.ro

Primește cele mai noi informații.
Abonează-te la newsletterul nostru!
Accept GDPR