Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), organizație reprezentativă pentru activitatea de construcții civile, industriale, edilitare, drumuri si poduri, autostrazi, constructii rezidentiale, proiectare si arhitectura, instalații sanitare și electrice. FPSC este federația care se implică activ și susține interesele societăților din construcții. Federatia FPSC contribuie la îmbunătățirea legislației aplicabile domeniului, Federația Patronatelor Societăților din Construcții - FPSC participă la dialogul social, în grupuri de lucru, consultări, dezbateri.Federația Patronatelor Societăților din Construcții realizează schimburi de informații și experiență între membrii săi. FPSC dezvoltă relații și parteneriate profesionale naționale / internaționale și organizează / participă la evenimente de interes pentru constructori.

RomanianEnglish

 


"Orice putere este slabă dacă nu este unită"

cair

Activitate FPSC

FIRMELE PRIMĂRIEI sfidează ”legal” principiile achizițiilor publice

După modelul capitalei, în țară ia amploare fenomenul ”firmele primăriei” , deși nici una din societățiile înființate nu au demonstrat/ confirmat utilitatea, economiile promise, nici transparență, eficiență sau calitate.

Holdingul municipal “Bucureşti – Capitală europeană” format din 22 de societăți a devenit realitate și – deși aflate în perioada de organizare/ achiziții/ angajări – temerile operatorilor economici legate de concurență neloială par că se adeveresc atunci când vorbim de achiziții publice.

Conform Legii 98/2016 privind achizițiile publice, noile companii sunt atât entități contractante, cât și operatori economici. Așa se face că o companie a primăriei poate atribui direct contracte unei alte companii a primăriei, așa cum s-a și întâmplat.

COMPANIA MUNICIPALA AGREMENT SA BUCUREȘTI a atribuit direct servicii de pază în valoare de 107 280 lei către COMPANIA MUNICIPALA PAZA SI SECURITATE BUCUREȘTI S.A. pentru evenimentul ”București, inima ta”.

Aceeași societate atribuie direct COMPANIEI MUNICIPALE ILUMINAT PUBLIC BUCURESTI SA servicii de iluminat în valoare de 105,128.24 RON, postând un anunț în acest sens la ora 11:18. Răspunsul companiei cu domeniul de activitate iluminat public vine la ora 11.41, iar la 12:47 în aceeași zi contractul este atribuit. Practica arată că entitățile contractante studiază piața și de la momentul în care publică un anunț în SEAP, lasă cel puțin 24 de ore (în general 48- 72 ore) pentru ca operatorii economici interesați să își prezinte ofertele… În cazul exemplificat, 30 de minute puse la dispoziție de una din firmele primăriei pentru ofertare exclude orice concurență sau posibilitatea de a obține cel mai bun preț, respectiv de a   economisi banul public.

Doamna Primar Firea afirma la un moment dat că ”au existat o serie de tentative de discreditare a acestui demers, din diverse motive politice sau determinate de faptul că multe firme abonate la contractele cu statul îşi pierd acum contractele încheiate în trecut pe bani grei.”

Cred că demersul se auto-discreditează când, în loc de o entitate contractantă avem 23 de entități, care își atribuie contractele între ele, sau vizează aceleași ”firme abonate la contractele cu statul”, dar pentru mult mai multe contracte (până la urmă, una este să dotezi primăria cu laptop-uri pentru cca 800 de angajați, și alta să dotezi încă 22 de societăți, cu 5000 sau 8400 de angajați (conform informațiilor din presă) cu articole IT (bineînțeles, prin atribuiri succesive, astfel încât să nu fie necesară o atribuire transparentă prin procedură simplificată sau licitație deschisă)

Deși aceste firme supra-dimensionate, cu salarii mult peste medie ar trebui să aibă personal suficient și capabil să-și desfășoare toate activitățile pentru care au fost înființate, fără să apeleze la serviciile altor societăți, iată că în COMPANIA MUNICIPALĂ IMOBILIARĂ BUCUREȘTI S.A. nu există experți în achiziții publice, astfel încât compania atribuie direct către un alt agent economic servicii de consultanță în achiziții publice. Deși prețul estimat este de 3500 lei/ lună, contractul se încheie pentru  9,000 lei.

Acestor societăți legislația le mai pregătește o facilitate, căci în forma propusă și disponibilă pe site-ul ANAP modificarea Normelor de aplicare a legii achizițiile publice va permite ca achizițiile directe să fie publicate numai pe site-ul propriu al entității contractante, nu în SEAP, cum este acum. Ce va însemna această modificare? Cum niciun operator economic nu poate monitoriza toate site-urile entităților contractante, aceste companii vor putea să atribuie direct cui și cum vor ele contracte de servicii/ produse sub 132.519 lei + TVA, sau lucrări a căror valoare nu depășește 441.730 + TVA.

În plus, în cazul atribuirilor directe, operatorii/ autoritățile înscrise atât ca ofertant, cât și ca entitate contractantă pot vedea prețurile celorlalți competitori. Astfel, dacă Compania Municipală X dorește să acorde Companiei Municipale Y un contract de lucrări de 440 000 lei, cu termen de depunere a ofertelor astăzi, ora 15:00, la ora 14:55 Compania Y va verifica ce prețuri s-au ofertat și va intra în sistem ca operator, ofertând cu 10 lei mai puțin și câștigând contractul. Se creează un avantaj evident firmelor care figurează în SEAP în ambele calități, de ofertant și entitate contractantă.

În aceste condiții, cei mai mulți operatorii economici – oricum atât de afectați de măsurile fiscale din ultimul an, lipsa forței de muncă sau concurență neloială, precum și de lipsa investițiilor – vor rămâne simpli spectatori la atribuirea contractelor de achiziție publică, într-un amfiteatru în care se joacă o dramă, regizată de instituția publică numită Primărie.

Federația Patronatelor Societăților
din Construcții

Str. Alexandrina nr. 20-22
Bloc C4, Et. 2, Sector 1, București

Telefon:  (+4) 0753 039 138
              (+4) 0751 054 501

E-mail: office@federatiaconstructorilor.ro

Primește cele mai noi informații.
Abonează-te la newsletterul nostru!
Accept GDPR