La prima ediţie a evenimentului "Gala Patronatelor" ce s-a desfăşurat în data de 3 iulie 2018 în aulă Carol I din palatul Camerei de Comerț și industrie BuCurești, Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii i s-a acordat premiul pentru contribuţia la coeziunea sectorului de construcţii.
Principalele acte normative care guvernează societatea românească nu sunt dezbătute suficient și nu beneficiază de expertiza patronatelor.
România nu are o experienţă consistentă în cultura dialogului social. Din punct de vedere instituţional, dialogul social nu este 100% funcţional: la nivel central (ministere, confederaţii) funcţionează acceptabil, nu însă şi la nivel local (instituţii, autorităţi publice locale, servicii publice). Instituţiile prefectului, structurile administraţiei publice locale, respectiv comisiile de Dialog Social constituite în acest context nu joacă un rol activ pentru stimularea şi medierea dialogului între partenerii social; dialogul social are doar un rol consultativ limitat.
Acest premiu vine ca o recunoaştere a rolului activ pe care FPSC îl joacă în relaţia cu instituţiile statului şi reprezentarea intereselor patronatelor din construcţii.