Industria construcțiilor se află într-un moment de transformare profundă, iar formarea profesională joacă un rol esențial în adaptarea la noile cerințe ale pieței. Într-un context marcat de nevoia acută de specialiști calificați, Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) se implică activ în inițiative europene menite să sprijine dezvoltarea competențelor în sectorul pe care il reprezentam.
Un pas important în această direcție este participarea FPSC ca partener în proiectul Construction Blueprint 2, o inițiativă internațională cofinanțată prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene. Proiectul a fost lansat oficial în perioada 11-12 februarie 2025, la Madrid, într-un eveniment găzduit de Fundación Laboral de la Construcción, coordonatorul consorțiului.
Un consorțiu puternic pentru viitorul construcțiilor
Evenimentul de lansare a reunit reprezentanți ai celor 20 de organizații partenere din 10 țări europene (Belgia, Bulgaria, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, România, Slovenia și Spania), incluzând federații patronale, organizații sindicale, centre de formare și experți în soluții digitale pentru sectorul construcțiilor. De asemenea, la eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai Comisiei Europene, printre care dl. Roman Horvath, responsabil de politici în cadrul Direcției Generale Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri și dl. Paolo Zancanella, responsabil de proiect în cadrul Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură.
Din partea FPSC, la eveniment au participat dna Adriana Iftime, Director General, și dna Theodora Blum, Director Relații Internaționale, reafirmând angajamentul organizației pentru dezvoltarea competențelor în sectorul construcțiilor.
Obiective și impact
Proiectul Construction Blueprint 2, cu o valoare totală de 4.000.000 de euro, se va desfășura pe o perioadă de patru ani (2025-2028) și își propune să creeze un ecosistem modern și eficient de formare profesională pentru sectorul construcțiilor. Prin acest demers, se urmărește adaptarea competențelor lucrătorilor la noile realități economice, tehnologice și de mediu, având în vedere tranziția către construcții sustenabile și digitalizate.
În cadrul întâlnirii de la Madrid, partenerii au stabilit principalele direcții de lucru pentru următorii patru ani. Printre obiectivele majore ale proiectului se numără:
- Introducerea unor metodologii moderne de formare, bazate pe tehnologii digitale și realitate virtuală;
- Actualizarea Observatorului competențelor pentru anticiparea nevoilor curente de formare din industrie;
- Dezvoltarea de programe de învățământ și formare pentru învățământul profesional și superior, adaptate cerințelor pieței;
- Elaborarea unei foi de parcurs pentru actualizarea competențelor în conformitate cu cerințele Pactului privind competențele;
- Implementarea unor acțiuni pilot de formare continuă (CVET) pentru a răspunde nevoilor imediate ale forței de muncă existente;
- Dezvoltarea unei aplicații web care să compileze resursele de formare disponibile pentru sectorul construcțiilor in fiecare tara participanta la proiect;
- Promovarea certificării microcompetențelor, facilitând recunoașterea calificărilor dobândite în mod flexibil.
Un angajament pe termen lung pentru excelență
Participarea FPSC la Construction Blueprint 2 subliniază determinarea federației de a contribui activ la modernizarea formării profesionale din sectorul construcții și de a sprijini integrarea noilor tehnologii în acest sector.
Prin acest proiect, România se aliniază standardelor europene în materie de formare și dezvoltare a competențelor, ceea ce va conduce la o creștere a competitivității industriei naționale. Inițiativele lansate în cadrul Construction Blueprint 2 vor avea un impact semnificativ asupra viitorului construcțiilor, oferind profesioniștilor din domeniu oportunități reale de dezvoltare și perfecționare.
FPSC va continua să fie un promotor activ al educației și formării în construcții, asigurând astfel un viitor sustenabil și inovator pentru acest sector vital al economiei.