În cinstea Zilei Naționale a Constructorului vă invităm să citiți suita de articole ”Un om, un monument, o zi”, scrisă de Irina Forgo
ZIUA
– episodul III din trilogia ”Un om, un monument, o zi” -
De la drumurile romane construite în urmă cu cca 2000 de ani, la autostrăzile de astăzi, de la cea mai veche construcție din România la cea mai înaltă clădire, constructorii și-au lăsat o amprentă durabilă, au contribuit decisiv la evoluția umanității și au creat, cărămidă cu cărămidă, lumea în care astăzi trăim.
Blamați, criticați sau asociați unui imaginar Dorel - nume ce a ieșit din reclamele la coniacul Unirea pentru a deveni emblema prostiei și nepriceperii – constructorii sunt, înainte de toate, făurari.
Ca orice breaslă, avem Doreii noștri, dar dacă ne concentrăm pe excepții e ca și cum nu am vedea pădurea din cauza copacilor. Iar pădurea e formată din cca 350.000 de angajați în sectorul construcții, din 56.000 companii, care contribuie cu cca 4% la PIB-ul României. O cifră mică față de potențial, care ar putea și ar trebui să se apropie de un număr cu 2 cifre și care am convingerea că va crește în perioada următoare.
Toate investițiile realizate sau cele pe care ni le dorim au în spate constructorii care, dintr-un motiv care ne scapă, nu au avut în România post-comunistă o zi dedicată lor. Inițiativa FPSC a dat roade și Ziua Națională a Constructorului a fost legiferată de Parlament prin Legea nr.
350/2018. Astfel data de 14 septembrie - data inaugurării Podului de la Cernavodă construit de inginerul român Anghel Saligny – devine ziua celor care construiesc România.
În aceeași zi, dar în 1928 la inițiativa Reginei Maria și Regelui Ferdinand I, este inaugurată Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman, închinată celor 30.000 de de soldați căzuți în luptele de pe Valea Prahovei. Cu o înălțime de 39.3 m monumentul a fost inclus în Guinness World Records drept cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.
Avem, pentru al doilea an, o zi dedicată nu numai prestigioșilor ingineri și arhitecți români, al căror nume a rămas în istorie (Elie Radu, Anghel Saligny, Gheorghe Pănculescu, Emil Prager, Gheorghe Duca, Constantin Avram, Panaite Mazilu şi mulţi alţii) dar și muncitorilor anonimi de pe șantiere, care, trecând pe străzile țării pot spune cu mândrie: ”aici este și munca mea!”.
Dacă ar fi să găsesc o singură secvență asociată ideii de construcție mă duc cu gândul la monologul eroului principal din filmul Indecent Proposal, arhitectul care ținea un curs și la un moment dat ridică o cărămidă întrebând studenții: Ce este asta? Toți văd o cărămidă, poate o armă, dar profesorul, derulând imagini cu construcții celebre, îl citează pe Louis Kahn: ”Even a brick wants to be something. It aspires. Even a common, ordinary brick... wants to be vsomething more than it is.”
Cu acest gând frumos despre cărămida care aspiră la a fi ceva, dar și la oamenii care o pun în operă aspirând, la rândul lor, să fie mai buni, cred că putem să privim în jur cu sinceră recunoștință și să le urăm tuturor constructorilor din România un călduros ”La mulți ani!”